Bucuriile din ghetele lui Moș Nicolae
Tradiția Sfântului Nicolae continuă în inimile oamenilor, ca o punte între trecut și prezent
Moș Nicolae…
Eu așa am fost învățată că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae vine şi îmi încarcă ghetele, dacă erau curate și pregătite, cu daruri, diverse dulciuri și jucării. Sau, o nuieluşă. Aste era „amenințarea” părinților pentru noi, copiii, când nu eram cuminți… „Moș Nicolae nu îți aduce decât o nuielușă, dacă nu ești cuminte!”
Moș Nicolae, personajul încărcat de istorie și tradiție, marchează începutul perioadei festive în multe țări europene. Sărbătorit în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moșul este asociat cu generozitatea și dărnicia, fiind adesea cunoscut drept un dăruitor al celor mici.
Se spune că personajul legendar a existat cu adevărat în persoana arhiepiscopului – Sfântul Ierarh Nicolae din Myra-Lichia (meleagurile Turciei de astăzi), care a trăit în secolul al IV-lea. Că era o persoană cu credinţă neţărmurită în Dumnezeu. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi. Provenea dintr-o familie înstărită şi era crescut în spiritul poveţei creştine „să împarţi averea săracilor”. Se spune că la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.
Tradițiile și obiceiurile legate de venirea lui Moș Nicolae variază în funcție de țară și regiune, dar există câteva elemente comune care definesc această sărbătoare.
În seara de 5 decembrie, copiii pregătesc ghetele sau cizmulițele, pe care le așează într-un loc special din casă, așteptând cu nerăbdare vizita Moșului.
Moș Nicolae este cunoscut pentru că aduce cadouri și dulciuri celor care au fost cuminți în decursul anului. Tradițional, în ghetele pregătite, copiii primesc fructe, nuci, ciocolată și alte mici daruri. În unele locuri, Moș Nicolae este însoțit de ajutoarele sale, cum ar fi Krampus sau Zwarte Piet, personaje care pot aduce nuiele celor care au fost mai puțin cuminți.
În multe comunități, se organizează parade sau evenimente speciale în cinstea lui Moș Nicolae, unde acesta își face o apariție triumfală în mijlocul copiilor entuziasmați. De asemenea, este obișnuit ca școlile sau grădinițele să organizeze spectacole tematice pentru a marca sosirea Moșului.
Un alt aspect important al tradiției Moșului Nicolae sunt și ritualurile culinare.
În unele culturi, este obiceiul să se prepare anumite bucate tradiționale pentru această sărbătoare, cum ar fi cozonaci, turta dulce sau prăjituri specifice regiunii. Aceste delicii sunt apoi împărțite și savurate în familie, subliniind spiritul cald și familial al sărbătorii.
Moș Nicolae nu este doar un personaj al poveștilor, ci și un simbol al generozității și iubirii față de cei apropiați. Tradițiile legate de venirea lui Moș Nicolae aduc bucurie în casele oamenilor și aduc aminte de importanța generozității și solidarității în perioada sărbătorilor de iarnă.
Dar, Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte.
Partajează acest conținut:




Publică comentariul