Povestea sfințirii casei de Bobotează

Povestea sfințirii casei de Bobotează

Stropirea cu agheasmă și tradițiile de la mama de acasă

Este perioada când „umblă popa cu botezul”. Eu știu clar că în fiecare 2 ianuarie, dimineața, în jur de ora 9.00, popa e pe scara mea. Într-un an a ajuns mai repede și eram la duș. M-a botezat în halat.

Când vine preotul cu botezul știu că acesta trebuie așteptat în ușă sau în poartă și invitat să intre. Ne stropeşte cu agheasmă pe toţi membrii familiei și casa, în timp ce fiecare sărutăm Crucea. Apa sfinţită de Bobotează sau agheasma mare are puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc şi aduce binecuvântarea lui Dumnezeu peste casă.

Sunt născută și crescută în Teiuș. Aici, la o aruncătură de băț! Știu de la mama că este bine ca în această zi să se ţină post negru. Bunica ținea post negru până la sosirea preotului pentru a bea apă sfințită, ca să fie păzită de rele, zicea ea. Tot de acasă știu că atunci când vine preotul cu botezul e musai să fie pe masă o lumânare aprinsă, un vas curat din sticlă în care acesta pune agheasma mare și un mănunchi de busuioc.

Un obicei străvechi spune ca preotul să fie aşteptat cu pâine proaspătă şi sare. Eu pun pe masă cozonac și apă. Nu are timp să stea. Dar, tradiția e de la mama de acasă. Și… țin la ea!

Foto: ziartarguneamt.ro

Partajează acest conținut:

MINE-150x150 Povestea sfințirii casei de Bobotează
Adriana

Publisher Online