Povestea Andreei Salcău – din Moldova în Ardeal, începuturi și adaptarea la un nou stil de viață

De la copilăria în Moldova la viața în Alba Iulia – experiențe, diferențe culturale și lecții valoroase din viață și afaceri

Poveștile femeilor frumoase, autentice și puternice mă inspiră mereu. Andreei Salcau este o femeie care a împletit curajul cu sensibilitatea și a făcut din drumul ei de viață, o poveste. Originară din Moldova, Andreea s-a mutat în 2014 în Alba Iulia. Din dragoste, evident. Deși își petrecea adesea vacanțele de vară în Ardeal, mutarea definitivă a venit atunci când și-a cunoscut soțul. Și a venit cu provocări, adaptarea la diferențe culturale și descoperirea unui ritm de viață mai liniștit decât cel cu care era obișnuită. În acest interviu, Andreea vorbește deschis despre copilăria sa, despre procesul de adaptare, despre relațiile construite aici și despre lecțiile învățate atât din viața personală, cât și din afacerea pe care o conduce alături de soțul ei.

Povestea ta: începuturi și rădăcini – despre tine, mutarea ta, adaptare, relații, diferențe culturale

O întrebare atât de simplă care m-a făcut să zâmbesc pentru că am făcut așa, o retrospectivă a vieții.

Sunt Andreea, o moldoveancă mutată în Ardeal din 2014 după ce l-am cunoscut pe soțul meu. Nu sunt total străină de Ardeal pentru că vacanțele de vară mi le făceam la mătușile mele din partea mamei la Cugir, venite în Ardeal de foarte multă vreme.

Am copilărit într-un sat la 30 de km de Iași, cu nişte părinţi minunaţi, dar un tată destul de strict pentru că toată viaţa lui a avut funcţii de conducere… şi atunci, uneori, mai aducea şi serviciul acasă. Din clasa a IX-a am mers la Liceul Economic din Iaşi, am urmat apoi Facultatea de Finanţe şi Administrarea Afacerilor, secţia Finanţe Bănci, după care am lucrat doar în multinaţionale. Ceva ce puţină lume ştie este că mi-am dorit să fac Jurnalism, a fost visul meu neîmplinit.

În 2014 când m-am mutat în Alba… pfff… nu a fost uşor deloc… uneori nu e uşor nici acum. Mă adaptez foarte uşor în viaţa cam la absolut orice… dar, recunosc că m-am adaptat mai greu la stilul acesta mai liniştit al ardelenilor, eu fiind o persoană care stă foarte prost cu răbdarea.

De ce Alba? 

Aşa cum spuneam, în 2013 l-am cunoscut pe soţul meu, iar în 2014, m-am mutat în Alba Iulia. Eu sunt omul care mereu ia decizii pe moment, nu prea stau să analizez foarte mult, plus că aşa cum spuneam nu sunt total străină de Ardeal.

Eram într-o vacanţă că multe altele în Ardeal, veneam aproape în fiecare vară… l-am cunoscut printr-o conjunctură pe soţul meu şi iată-mă aici nişte ani mai târziu.

Pentru tine ce e mai greu de gestionat într-o zi obișnuită: timpul, oamenii sau gândurile?

Frumoasă întrebare.

Deşi sunt un overthinker înnăscut, cred că cel mai greu de gestionat într-o zi obişnuită nu e timpul, ci oamenii şi gândurile. Timpul pune mereu presiune, da, dar e o presiune care mă motivează. Mult timp m-am lăsat influenţată de ideea „ce o să zică lumea” şi nu o dată am luat decizii importante în funcţie de percepţia celorlalţi… să nu deranjez, să nu ies prea mult în evidenţă. Din fericire, cu mult exerciţiu, cu experienţe plăcute şi neplăcute, dar şi cu sprijinul soţului care îmi repetă mereu să nu mă mai consum pe lucruri de genu, am învăţat că părerile oamenilor sunt, de multe ori, doar reflexii ale propriilor frici, judecăţi şi nu adevăruri despre mine sau cine sunt eu cu adevărat.

Paradoxal, cei care îşi exprimă cel mai uşor opiniile sunt adesea cei care te cunosc cel mai puţin sau care văd doar o imagine filtrată pe Instagram. Asta face ca gestionarea gândurilor să fie uneori mai grea decât orice listă de taskuri.

Ce ai învățat din relația ta și ai aplicat și în afaceri?

Cred că cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o din relaţia mea… a fost predată tot de soţul meu şi pe care am aplicat-o şi în business şi este aceea de a nu renunţa.

Indiferent de ce spune lumea, de cum arată lucrurile din exterior sau de câte voci îţi spun că „nu are sens” sau că „nu va merge”, dacă tu ştii clar direcţia, ce simţi, ce vrei să construieşti, atunci merită să lupţi până la capăt. Relaţia m-a învăţat că uneori doar tu ştii cu adevărat ce se află în spate, câtă muncă, câtă implicare. Și asta se aplică perfect şi în business: perseverenţă, chiar şi când pare că nu te înţelege nimeni, face diferenţa.

Cum a început ideea Inbox? Ce ai simțit că lipsea și că ai de oferit?

Eu sunt un om care îmi place să dau Cezarului ce e al Cezarului şi am să spun că ideea InBox nu îmi aparţine deloc. Ba mai mult decât atât m-am îndoit multă vreme de ea.

Ideea Inbox a pornit de la soţul meu, care după 15 ani în Horeca şi-a dorit să creeze ceva diferit şi să aducă un concept de fast food sănătos, un loc unde să putem mânca repede, dar curat, echilibrat şi pregătit pe loc. A fost, de fapt, inspirat de fetiţa noastră, care cred că până la 8 ani a mâncat de maxim 3 ori  la McDonalds. Noi nu consumăm fast food clasic şi nu am vrut să îl oferim nici ei. Aşa că a luat viaţă InBox cu preparate făcute de la zero, cu ingrediente atent alese, gătite pe loc.

Cred că lipsea asta, o alternativă reală, sănătoasă, gustoasă, care să nu facă compromisuri nici la calitate, dar nici la gust. 3 luni mai târziu… se pare că ne-a ieşit.

Ce îți dorești să simtă oamenii când intră la voi?

Îmi doresc ca oamenii să simtă fix ce simt deja mulţi dintre cei care ne trec pragul, o conexiune reală cu noi. InBox nu e doar un loc în care comanzi şi pleci, e un spaţiu în care oamenii revin, ne cunosc, ne vorbesc şi ne simţim aproape unii de alţii. Avem deja clienţi cu care am construit relaţii personale, oameni care ne scriu dacă ceva nu e în regulă, dar o fac frumos, cu respect, că într-o relaţie de încredere. Asta înseamnă foarte mult pentru noi. Ne dorim ca fiecare om care intră la noi să se simtă binevenit, că îl vedem, că îi pasă cuiva de el, nu doar ca şi client dar şi ca om.

Sper să păstrăm aceleaşi valori şi când vom avea mai multe locaţii, pentru că avem în plan asta.

E mai greu decât credeai sau mai frumos decât te așteptai?

E mult mai frumos decât ne aşteptam. Ne imaginam că va fi multă muncă şi este, dar ceea ce a venit înapoi, energia oamenilor, reacţiile, relaţiile care s-au legat cu clienţii a depăşit orice aşteptare. Când faci lucrurile cu intenţie bună şi pui suflet în fiecare detaliu, se simte. Ceea ce primim înapoi în fiecare zi ne confirmă că suntem pe drumul cel bun.

Ce înseamnă pentru tine feminitatea în contextul afacerii tale?

Pentru mine feminitatea în business înseamnă conexiune reală cu oamenii, grijă, intuiţie şi capacitatea de a crea un mediu cald în care oamenii să vină cu drag la job.

Vine, poate din experienţa mea anterioară în Horeca, unde am legat relaţii care au trecut dincolo de muncă, oameni cu care am rămas prietenă şi astăzi, anagajati care au fost alături de noi ani la rând. Alex, bucătarul şef de exemplu şi stâlpul bucătăriei Inbox este lângă noi încă de pe vremea când soţul meu avea Carpaccio. Când am ieşit din asocierea cu Carpaccio, Alex ne-a urmat în fiecare proiect. Deci, cred că despre asta este feminitatea în contextul afacerii… să construiesc ceva durabil, în care oamenii să se simtă apreciaţi, să conduc cu fermitate, dar şi cu empatie.

Cum îți păstrezi autenticitatea, stilul, vocea ta?

Autenticitatea mea vine din faptul că nu încerc să par altceva decât sunt.

Prin orice perioadă am trecut, nu am încercat niciodată să par altceva decât sunt. Toate  schimbările prin care am trecut s-au simţit şi în felul în care m-am exprimat şi în felul în care am fost prezentă în viaţa personală şi profesională.

N-am voalat niciodată ce simt, nici măcar când era greu. Tocmai de aceea a fost dificil să păstrez relaţii. Când eşti sincer cu tine şi începi să pui limite şi bariere, nu toată lumea rămâne. Dar, fiecare om are rolul lui în viaţa noastră, iar eu sunt recunoscătoare pentru fiecare om care a făcut parte sau va face parte din viaţa mea.

Daca e să ne referim la momente grele și lecții câștigate, care e cea mai valoroasă lecție?

Cea mai valoroasă lecţie pe care am învăţat-o în momente grele a fost să mă aleg pe mine. După moartea uneia dintre surori acum aproximativ 3 ani, am trăit mult timp cu frica de a nu mai pierde oameni, iar din această teamă am uitat uneori de mine. Am crezut mult timp că trebuie să dau tot ca să merit să primesc. Astăzi, ştiu că pot primi fără să mă epuizez, fără să mă explic, doar fiind eu. Şi că cei care te iubesc cu adevărat o fac cu tot ce eşti tu, cu toate furtunile nu doar cu părţile frumoase.

Între mama ta și fiica ta, tu ești puntea. Ce transmiți mai departe?

Între mama mea şi fiica mea, eu sunt puntea care vindecă şi alege conştient ce duce mai departe. Port în mine atât iubirea, cât şi tăcerile sau fricile pe care le-am învăţat fără ca cineva să mi le spună direct. Mult timp, încă de prin facultate mi s-a reproşat că sunt „prea mult”, prea prezentă, prea intensă, prea vizibilă. Şi, deşi nu pare, am crescut cu piedica asta în mine. Am evitat să ies în evidenţă tocmai pentru că mi se spunea că o fac oricum, fără să vreau. Astăzi, ştiu exact ca asta e darul meu: prezența, iar cei din jurul meu de astăzi îmi spun mereu că ar trebui să mă bucure acest lucru. Ce vreau să îi transmit fiicei mele e că nu trebuie să se micşoreze să fie iubită. Că poate fi liberă, vie, vulnerabilă, cu greşeli, cu lecţii şi cu absolut tot ce simte. Vocea ei contează şi că niciodată nu e prea mult.

Ce ai învățat tu despre tine în tot acest drum?

Am învăţat că sunt mult mai puternică decât am crezut vreodată. Că pot să mă prăbuşesc şi tot eu să mă ridic, că schimbarea nu înseamnă pierdere. Am învăţat să nu îmi mai cer scuze pentru cine sunt. Că pot fi şi sensibilă şi fermă. Că pot fi bună şi clară. Că pot ierta dar nu pot uita şi e în regulă să fie aşa. Că nu trebuie să aleg între inimă şi limite… le pot avea pe amândouă.

Andreea, există ceva ce nu te întreabă nimeni, dar ai vrea să spui?

Poate că ce-aş vrea să spun este faptul că nu mai simt nevoia să fiu întrebată.

Dacă am ceva de spus, o să spun. A fost o vreme când îmi doream întrebări… ca să pot justifica, să pot explica, să fiu înţeleasă. Astăzi nu mai vreau asta. Nu mai caut validare, nici aprobări. Cine vrea să vadă, vede, cine vrea să înţeleagă, ascultă.

La final, trei gânduri pentru tine însăți – cea de acum, cea de altădată, cea care vine

WAW… 3 gânduri pentru 3 Andreea diferite.

• Andreea de acum: sunt mândră de tine!
• Andreea de altădată: Pregăteşte-te… viaţa te va surprinde în cele mai inedite moduri.
• Andreea care vine: Vei reuşi orice îţi vei propune la fel cum ai făcut mereu. Iar dacă nu… hei, măcar vom avea nişte poveşti faine de spus.

Între noi fie vorba, dacă ar fi ascultat mai devreme, poate că acum n-ar mai avea nevoie de atâtea cafele.

***

Dacă îți place direcția în care merge proiectul „Femeia de Alba”, susține-l cu o cafea virtuală aici: https://buymeacoffee.com/femeiadealba