Povestea unei femei din Alba care schimbă vieți în Uganda

Anca Lidia Moldovan – de la existență la trăire autentică prin lecțiile învățate în voluntariat

Munca cu oamenii aduce întotdeauna provocări. Dar, indiferent de forma pe care o ia, pentru mine rămâne deosebit de valoroasă pentru că este o călătorie de descoperire, învățare și împărtășire a umanității.

Despre acest fel de călătorie este vorba și astăzi, la început de martie, perioadă în care evidențiem realizările, drepturile și influența semnificativă pe care femeile o au în societate.

Portretul unei femei, conturat de multiplele roluri pe care le îndeplinește și care este o sursă de inspirație pentru cei din jur.

Cu o experiență de 43 de ani, Anca Lidia Moldovan a parcurs diverse domenii academice, de la Teologie în limba română și Colegiu de Teologie în limba engleză, până la Filologie română-engleză. Cunoaște trei limbi străine – engleză, daneză și spaniolă.

Lucrează în echipa de înfrumusețare alături de Lidia Sfechiș cu care, împreună cu Organizația Rescue din Cluj desfășoară activități de voluntariat în penitenciarele de maximă siguranță pentru femei din țară. Cu ocazia sărbătorilor vizitează centre dedicate copiilor cu dizabilități, cu o atenție specială acordată celor care suferă de sindromul Down.

O parte importantă din viață și-o dedică călătoriilor, unde descoperă și îmbrățișează diverse culturi. Îi place să interacționeze cu oamenii, să afle poveștile lor de viață.

Totuși, cea mai semnificativă calificare pentru Anca este cea de mamă. Crește o fetiță de liceu și un băiat în clasele primare, experiență care adaugă o dimensiune specială vieții ei.

Anca, cum a început povestea ta ca voluntar?

Încep prin a spune că îmi face o mare plăcere să am oportunitatea aceasta, să împărtășesc evenimente de suflet din viața mea. 

Mă numesc Anca Lidia Moldovan, locuiesc în apropiere de Alba Iulia, în orașul Ocna Mureș. Am o viață foarte activă prin activitățile de antreprenoriat, organizațiile pentru societate  și familia minunată pe care o am. 

Povestea mea ca voluntar începe cu ani în urmă. În primul an după revoluție, în orășelul nostru au venit două fete voluntar din New York, America, Caprine Scott, actuală Gatea și Mary Pumer. Aceste tinere erau trimise de David Wilkerson fondator al programului de recuperare „Teen Challange” pentru drogați, imortalitate, violență și ajutorarea orfanilor. De asemenea fondator al bisericii „Time Square Church” și autor al cărții „The Cross and Switchblade” tipărită în 50 de milioane de exemplare, tradusă și în limba română „Crucea și Pumnalul”. Ele au ales să vină în orașul unde locuiam și aici au dezvoltat, în acei ani, un centru de misiune care funcționează și azi. Aici a început povestea mea, instruirea mea de voluntar. Eram eleva în clasele V-VIII și în weekend-uri am ales sa fac voluntariat acolo, la misiune. 

Cum ai decis să devii voluntară în Uganda?

După 40 de ani și cu multe experiențe de viață m-am decis să mă depășesc, să trec mai departe de Europa cu voluntariatul. Am o curiozitate de a experimenta noul, și mai ales de a învăța despre alte culturi & obiceiuri. M-am înscris într-un grup care pleacă de două ori pe an în Uganda printr-o organizație de misiune cu voluntariat. Eram gata să descopăr un mediu necunoscut.

Prima ta impresie atunci când ai ajuns în Uganda?

Când am pășit în aeroportul Entebbe din Uganda, am fost întâmpinată de un aer sufocant de căldură. Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost legat de capacitatea mea de a rezista în această climă specifică. Realizând că eram acolo în carne și oase, am constatat că realitatea depășea cu mult imaginile și fotografiile cu soarele strălucind și pământul roșiatic.

În ce proiecte sau activități de voluntariat te-ai implicat?

Am fost cazați la distanță de două ore de aeroport, în Bugiri. Știam din România ce voi face acolo, dar încă nu mă puteam concentra. Privind în jur, am simțit cum sărăcia lucie mă apăsa tot mai greu. În tot drumul parcurs de aproape două ore, am observat cum peisajul sărăciei se amplifica în jurul meu. La un moment dat, emoțiile m-au copleșit și am început să plâng. Este greu să descrii în cuvinte impactul vizual al sărăciei și să realizezi că aceasta devine tot mai prezentă cu fiecare kilometru parcurs.

Cu inima deja emoționată, știam că urma să vizitez o școală primară în Kawuku, lângă Bugiri. În același timp, eram programată să întâlnesc copii afectați de SIDA și să vizitez familii de bătrâni. Această perspectivă m-a emoționat profund, știind că urma să intru în contact direct cu realitățile grele ale vieții acestor comunități.

Care sunt cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat în timpul voluntariatului acolo?

În România când particip la voluntariat parcă simt că dețin un anume control și reușesc să ajut unde mă implic să fie mai bine. În Africa, Uganda simțeam că pământul îmi fuge de sub picioare și încercăm să mă încurajez, mă rugam să pot încuraja și ajuta. În primele ore, plângând, i-aș fi îmbrățișat pe toți, întrebându-i: voi cum rezistați, oameni dragi? Viața este grea, foarte grea. Pozele nu pot reda cu adevărat realitatea, însă prezența ta acolo, da, face diferența! Cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o a fost să nu mă las copleșită de întreaga situație și să reușesc să ofer ajutorul necesar. Așa că, în ciuda provocărilor, am reușit să păstrez un echilibru și să rămân concentrată asupra obiectivului meu de a contribui la binele comunității.

Cum ai reușit să te adaptezi la o cultură și mediu atât de diferite?

Trecând de partea sentimentală, emoțională, acomodarea fizică e încă un aspect aspru. Și e musai să te adaptezi, nu eram în comunitate de holiday, eram în mijlocul sărăciei din lumea a III-a. Oamenii săraci dar veseli, prietenoși și primirea lor caldă a fost impresionantă.

Mergând pe jos, am experimentat momente emoționante în care unele mame au ales să îngenuncheze în fața mea, exprimându-și recunoștința. Gesturile lor au fost un semn de apreciere pentru decizia mea de a mă implica în comunitatea lor și de a oferi ajutor copiilor.

Cum descrii relația ta cu comunitatea locală și cu ceilalți voluntari?

În comunitatea mea, am adoptat o abordare activă participând la activități sociale și colaborând cu ceilalți voluntari. Un aspect esențial al acestei implicații este faptul că voluntariatul se desfășoară întotdeauna în echipă, lucru care aduce plus de valoare proiectelor noastre.

Care sunt nevoile prioritare ale comunității în care ai lucrat?

Nevoia primordială este hrana cea de toate zilele, apoi medicamentele, accesul în spitale, tot ce ține de sănătate.

Ai avut oportunitatea să fii martoră a schimbărilor pozitive în comunitatea respectivă?

Prin donațiile făcute am reușit să aduc o rază de speranță și îmbunătățire în acea comunitate. Această inițiativă a adunat resurse și sprijin uman, cu scopul de a oferi ajutor acolo unde era cel mai necesar. Echipa cu care am călătorit s-a implicat direct în construirea caselor pentru familiile din triburile africane lucru care arată nu doar angajamentul lor, ci și capacitatea de a pune în practică schimbarea pe care am dorit-o.

Cum vezi rolul voluntariatului în dezvoltarea comunităților din Uganda?

Voluntariatul este necesar în dezvoltarea comunității din Uganda. Au nevoie de oameni dispuși să îi ajute, să îi învețe și să investească în cei de acolo.

Care sunt lecțiile pe care le-ai învățat din experiența ta de voluntariat în străinătate?

În calitate de voluntar în Uganda, am învățat o lecție importantă – să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am și să mă bucur de fiecare realizare zi de zi. 

Ai întâlnit sau ai interacționat cu probleme specifice ale regiunii, cum ar fi sărăcia sau lipsa accesului la educație?

Lipsa apei în Africa e încă la ordinea zilei. Femei și copii cărau apă de la distanțe considerabile, de la un izvor, cu bidoane. Apoi, case cârpite cu pământ și lemne, colibe din bâte și plasticuri. Bucătăria era un foc în fața casei. Trăiesc în condiții foarte sărace, susținându-se în principal din agricultură, în special din cultivarea cartofului dulce. Erau și scoli, dar în regim privat. Multe familii trimit doar un copil la școală. Taxa anuală e undeva la 600 euro, pe când salariul e de 50 euro/lună.

Care este povestea sau întâmplarea care ți-a provocat cel mai mult emoții în timpul voluntariatului?

M-am implicat în voluntariat acolo la școala primară din Kawuku la World’s Light Junior School. Au 350 de copilași. Ocazional sponsorizez cu donații pentru hrana elevilor. Mențin legătura cu directoarea școlii și simt că e un proiect pe viață. Întâmplarea care mi-a provocat cele mai intense emoții a fost atunci când mi s-a povestit despre moartea unui elev. Înaintea unei vacanțe, acest băiat a decis să se arunce în râu. A explicat că nu poate merge acasă pentru câteva zile, deoarece familia sa nu avea suficientă hrană pentru toți, iar unii dintre ei trăiau într-o stare de foame constantă. La școală primesc mâncare o dată pe zi.  M-am dedicat acestui proiect pentru a ajuta cât mai mulți copii, ca să nu se gândească că poate vor muri de foame.

Ce sfaturi ai pentru cei care ar dori să devină voluntari într-o țară străină, în special în Africa?

Doresc să dau un sfat celor ce vor să devină voluntari într-o țară străină, în special în Africa. Tu poți sa ajuți, acționează azi și implică-te unde te ghidează inima și unde ești sensibilizat să donezi. Poți schimba atât de multe vieți, de neimaginat!…

Ai avut ocazia să înveți sau să împărtășești aspecte ale culturii tale cu oamenii din Uganda?

Pe lângă munca de voluntariat  am dezvoltat prietenii frumoase. Tinerii în special sunt curioși să afle de România, de tradiția noastră, cum e la școală, ce gătim, ce muncim. Le-am povestit câteva din obiceiurile noastre. Pentru ei cel mai interesant era Crăciunul,  felul în care noi sărbătorim nașterea Domnului. 

Ce aspecte ale experienței tale de voluntariat în Uganda consideri că ar putea fi împărtășite pentru a inspira și alți oameni să se implice?

Sunt hotărâtă să formeze o echipă dedicată implicării în zona din Uganda, pe care am avut privilegiul să o vizitez. Scopul nostru ar fi să sprijinim elevii, asigurându-le o masă pe zi și încurajând accesul la educație. De asemenea, planificăm vizite în Uganda pentru a colabora direct cu școala și comunitatea locală. Viața mea s-a schimbat 360 de grade. Prin voluntariatul făcut, Dumnezeu mi-a dat înzecit înapoi, pace sufletească și compasiune. Am învățat cum să trăiesc, nu doar să exist.

Ce ai învățat despre tine însăți în timpul voluntariatului în Uganda?

Prin experiența din Uganda m-am redescoperit, privesc viața prin alți ochi și cu siguranță prețuiesc tot ce am.

Foto: arhiva personală Anca Lidia Moldovan