Putem spune că relațiile pot fi denumite și oglinda sufletului nostru?
Am creat zilele acestea o metaforă despre relații în general. V-o împărtășesc și vouă.
Avem două mere ce au fiecare o parte stricată și noi avem nevoie să facem unul singur, bun. Pentru a mânca un măr, de regulă vom înlătura partea stricată și ne vom axa pe cea bună. Din două jumătăți bune facem un măr bun. Nu e un măr perfect, pentru că merele inițiale sunt diferite, dar este un măr pe care îl putem mânca.
Cele două mere pot fi cei doi parteneri ai unui cuplu. Dacă cei doi din relație ar pune în folosul Relației Atenția spre partea lor bună (atât a lui cât și a partenerului), atunci relația ar fi “comestibilă”. Cei mai mulți oameni, la început, se prezintă cu partea “stricată” înfrumusețată. Iar așteptările noastre sunt de regulă ideale spre ireale.
Noi mușcăm cu putere din partener și câteodată ne lasă un gust amar. Ne trezim la realitate. Amândoi mușcă, amândoi se trezesc. Și atunci, în loc să se accepte sau să negocieze ce se poate face cu partea ”stricată”, se începe un război al pasării vinovăției. Focusul atenției și al dialogului trece treptat nu spre partea bună a mărului, ci spre cea rea.
Astfel cei doi au în continuare posibilitatea relației bune, dar prin focusul pe partea stricată nu doar că aleg să mănânce un măr stricat, dar încet și sigur își strică fiecare propria parte bună.
E foarte important unde alegi să te uiți la partenerul tău. Nu poți ignora partea lui ”stricată” dacă o afectează pe cea bună a ta, dar nici nu te aștepta ca partea lui bună să o vindece pe cea ”stricată” a ta. Asta e treaba ta și aici sunt de regulă așteptările nerealiste.
Într-o relație este un Eu, un Tu și Relația, sunt nu două, ci trei identități. Atunci când Eu se uită prea mult la Eu sau Tu, iar Tu se uită prea mult la Tu sau Eu, Relația ca identitate separată ce îi unește pe cei doi cam moare.
Eu și Tu îngrijim Relația în primul rând, asupra ei ne uităm cu prioritate. Că dacă Relație nu e… atunci Eu și Tu își scot ochii prin “jocuri” de regulă de dominare (de cine are “dreptate”) și asta, vorba aceea, va tinde încet, încet, să ne ocupe tot timpul.
Atunci când decideți că există posibilitatea unei relații pe termen lung cu o persoană, de ce nu chiar a întemeierii unei familii, comunicați și definiți-vă relația, arătați-vă valorile și vulnerabilitățile, proiectați un viitor bazat pe așteptările fiecăruia și mai ales nu închideți ochii și sperați la mai bine.
O relație pe termen lung poate deveni un iad în contextul nepotrivit. Iar din iad nu ieși așa ușor.
psiholog Laurențiu BRATU
Partajează acest conținut:
No comments yet