Cine are dreptate într-o confruntare?
Fabulă cu elefanți.
Un elefant din savană s-a rănit și pentru a i se salva viața a fost capturat și transportat la o grădină zoologică.
Acolo, un elefant domesticit, uriaș, era priponit cu o sfoară de un mic pilon și își vedea liniștit de porția lui de mâncare. Avea o curte imensă la dispoziție, îngrădită cu pereți înalți de cărămidă.
Elefantul rănit, după vindecare, a fost pus într-o curte mai mică îngrădită cu puternice bare de oțel. Elefantul din junglă era și el priponit dar cu un lanț gros și puternic. În ciuda acestui lanț uriaș, elefantul din junglă trăgea cu putere și dorea să se elibereze. Se zbucuima și se căznea dorind să scape.
Cei doi elefanți se puteau vedea unul pe celălalt.
– Tu ești nebun? Întrebă calm și puțin deranjat elefantul domesticit. De ce te chinui atâta, nu ai nicio șansă să rupi lanțul. Și apoi ce vei face? Vei rupe și berele de oțel?
Iritat, celălalt elefant îi răspunde:
– Ba tu ești mare și prost! Ești de două ori mai mare ca mine și ești legat de o sfoară pe care și o zebră ar putea-o rupe cu ușurință. Stai aici între ziduri pe care cu ușurință le-ai putea dărâma. Ești un prost!
Elefantul domesticit, a continuat molcom și totuși supărat:
– Ba tu ești nebun! Am fost și eu ca tine când eram mic. Am încercat să rup legătura. Nu am reușit, iar tatăl meu, înțelept, îmi zisese că nu am nicio șansă. Dacă l-aș fi ascultat nu aș fi suferit atâta, ca și tine acum.
– Așa tată, așa fiu! Tatăl meu e puternic și curajos, domină savana și are grijă de o turmă mare de elefanți. Oamenii care m-au prins pe mine stau departe de el. Îi sperie doar cu o uitătură. Imediat ce scap de aici voi fi liber în savana cea mare și voi fi puternic precum tatăl meu. Îmi voi conduce turma și voi avea grijă de ei.
– Oamenii de care zici tu, mă hrănesc pe mine și pe fii mei. Ne jucăm împreună. Sunt blânzi și de mare ajutor. Nu văd niciun motiv pentru care să stau departe de oameni, când sunt prietenii mei adevărați.
– Un imbecil, asta ești! Urlă elefantul sălbatic. Cu o energie furioasă, eliberatoare, rupse lanțul și porni să împingă cu capul în grinzile mari de oțel. De frică să nu se rănească din nou, oamenii îl sedară, îl urcară în camion și îl duseră în savana cea mare.
– Cine era acel elefant tati? Întrebă fiul elefantului domesticit.
– Un nebun, fiule, un nebun!
– Și ce este aceea ”savana cea mare” sau ce este ”a fi liber”?
– De unde să știu!? Probabil niște nebunii fiule, sigur niște nebunii!
Elefantul domesticit chiar nu știa ce este aceea savană sau libertate.
De unde să știe dacă se născuse și crescuse în captivitate!?
Deseori ajungem la atac la persoană și la conflict de orice fel pentru că nu știm (și alegem chiar să nu vrem să știm) cum de celălat gândește atât de diferit ca noi.
E mai ușor, deși mai dureros, să trăim într-o lume plină de proști și nebuni pentru că nu putem (sau uneori alegem să nu putem) să-i înțelegem. Ai un conflict cu cineva? Ia vezi ce se întâmplă dacă încerci să-i înțelegi punctul de vedere și ești curios să afli cum a ajuns să gândească atât de diferit.
S-ar putea să afli despre o lume nouă de care nu știai că există… Și poate fi una nouă chiar și în interiorul tău.
Partajează acest conținut:




Publică comentariul