Tu câți bolovani duci în spate? 

Cineva a zis că adevărul te va elibera de bolovan, altcineva a găsit o metodă să-l urce la deal la infinit.

Poate pe la 3 ani am observat că în lumea asta sunt bolovani pe care fiecare îi poartă în spinare și nu mai vor, nu mai pot renunța la ei, nu mai pot fi fără, bolovani.

Pentru mine primul bolovan primit în dar a fost când, dintr-o dată a fost nevoie de reguli în viața mea. Regula, pentru mine, a fost un bolovan inutil în ciuda povețelor părintești. Îmi povesteau de ceva de neînțeles precum pericol, accident, îmbolnăvire. Ce treabă aveam eu cu acei bolovani? Să și-i țină! Eu vreau să explorez, să mă joc! 

Apoi am observat că părinții mei sunt și ei împovărați cu bolovani. Când ies din casă poartă un bolovan, la cumpărături altul, când vorbesc cu vecinii alt bolovan, ba chiar când sunt împreună tot nu își dau jos din bolovani. Chiar dacă sunt furioși, triști, dezamăgiți, iritați sau rușinați de bolovanul ce-l poartă, ei îl pun în spate cu consecvență. 

Când am întrebat: “de ce purtați bolovani?” mi-au spus: “Că așa trebuie, că a purta bolovani e ceva normal, toată lumea poartă bolovani!” Mi-am zis că sunt și ei niște bolovani și am încercat să întreb alți oameni. Părinții mi-au interzis: “Nu se cade și nu e frumos să vorbim de bolovani!” Eu am insistat. Ei mi-au zis: ”Să îți fie rușine!”. Dar rușinea era un bolovan foarte greu de purtat, așa că m-am răzvrătit, am început să port ce bolovani vreau eu. Și uite așa am început să port și eu bolovani… 

Am observat în timp cum lumea se ascunde după bolovani, cum unii sunt striviți sub greutatea propriilor bolovani sau, poate cel mai interesant dintre toate, cum eu și cei ca mine, ne identificăm ca fiind oameni-bolovani. Chiar putem spune multe despre bolovan dar prea puține despre om. Preferăm să spunem mai mult despre bolovan decât despre om. Așa trebuie că am și devenit, poate fără să vreau, mai mult bolovan decât om. 

Însă cel mai ciudat dintre toate, lucru pe care încă nu pot să îl înțeleg, privesc cu consternare cum lumea se strânge în jurul propriilor bolovani și și-i apără cu ură și înverșunare. E ca o închinare la bolovan. Ce ironic să te omori cu bolovani din cauza altor bolovani.

 Sunt tot felul de tendințe de a te înfrăți cu bolovanul. Poți să te obișnuiești cu el, să îl ignori, să îl combați, să crezi că l-ai învins și să te sedezi să nu îl mai simți. Ultima parte pare a fi mai la modă în ziua de astăzi. O lume sedată plină de bolovani. Chiar și copiii vrem să-i sedăm de la prima răzvrătire, pentru a nu simți când le pasăm un bolovan. Probabil nu mai avem timp de ei… preocupați de atâția bolovani. Copiii sunt niște bolovani? 

Ce să mai zic?! Probabil v-am convins cât de bolovan sunt de vi-i capul greu sub povara bolovanului meu. 

Aș mai adăuga că nu foarte demult, am observat că se poate să faci pace cu bolovanii. Se poate chiar să-i lași jos. Se poate să nu mai fi mereu cu bolovan. Se poate spera la o lume fără bolovani. Ba chiar pe alocuri unii, alții, fac și facem câte ceva pentru a trăi în sfârșit fără prea mulți bolovani. 

Cineva a zis că adevărul te va elibera de bolovan, altcineva a găsit o metodă să-l urce la deal la infinit. 

Un sfat doar vă recomand, pentru viitorul nostru al tuturor. Nu vă mai mândriți și spuneți că aveți cel mai deosebit bolovan. Nu țineți la bolovan mai mult ca la cel de lângă voi sau chiar mai mult decât la voi înșivă. Există o viață fără bolovani și e una cu sens și împlinire. Mai bine hai să ne ținem de mână, până îl dăm jos, să ținem bolovanul împreună. Am încredere că putem fi mai mult oameni și mai puțin bolovani. Tu?