Cușca, șoarecele și adicția

Cei dintre noi care se ”simt prinși într-o cușcă”, sunt solitari, fără relații apropiate în familie, prietenii sau comunitate sunt mai predispuși să cedeze dependențelor de tot felul.

Unui șoarece ”de laborator” băgat într-o cușcă i se prezintă două opțiuni de explorare: prima opțiune, un tunel în care este întuneric și cealaltă, un tunel în care un fascicol de lumină se aprinde intermitent.

 El explorează ambele tunele, dar este atras de cel cu lumina. Apoi imediat îl preferă doar pe cel cu lumina. După o perioadă devine dependent de a intra în tunelul cu lumina. Chiar dacă i se pun apoi în cușcă mâncăruri apetisante sau o ”șoricică în călduri”, el nu este atras de acestea, ci se duce direct în tunelul cu lumină.

Apoi, în alt experiment, unui șoarece i se pune la dispoziție o clapetă, pe care dacă apasă, primește direct în creier o stimulare a sistemului ce generează epinefrină (derivat din dopamină) și el treptat nu mai face altceva decât să apese pe clapetă până moare.

În experimente asemănătoare, prin apăsarea unei clapete se eliberează lichide combinate cu substanțe (cocaina, heroină, zahăr etc), ce stimulează secreția de dopamină. De asemenea acești șoareci devin dependenți de aceste substanțe și nu mai sunt atrași ulterior de ceea ce până la experiment le producea starea de bine.

Bruce K. Alexander a observat că în experimentele care explorează auto-administrarea morfinei la animale s-au folosit adesea cuști metalice mici, solitare. El a emis ipoteza că aceste condiții pot stimula nevoia șoarecilor de a consuma acele substanțe și exagerarea consumului. 

Pentru a testa această ipoteză, Alexander și colegii săi au construit ”Șobolan Parc”, o colonie mare de locuințe de 200 de ori suprafața podelei unei cuști standard de laborator. Existau 16–20  șobolani de ambele sexe în reședință, mâncare, mingi și roți pentru joacă și suficient spațiu pentru împerechere. 

Rezultatele experimentului au părut să susțină ipoteza lui că condițiile de locuit afectează consumul de apă cu morfină. Mai precis șobolanii solitari din cuști au băut de 19 ori mai multă soluție cu morfină față de cei aflați în ”Șobolan Parc”. 

Cei dintre noi care se ”simt prinși într-o cușcă”, sunt solitari, fără relații apropiate în familie, prietenii sau comunitate sunt mai predispuși să cedeze dependențelor de tot felul. 

Și când vedem oameni și familii care își mențin inteligența emoțională deasupra apelor deseori agitate ale vieții de zi cu zi vom observa cel mai probabil că ei, de exemplu, nu muncesc sau cumpără compulsiv. 

De asemenea nu consumă în mod compulsiv preparate din droguri, sau jocuri de noroc sau jocuri video și altele asemenea. Vom vedea că ei conduc viețile lor la lumina relațiilor, în ”parcuri umane”, nu singuri.

Suntem ființe sociale și bună parte, dacă nu chiar majoritatea stării noastre de bine provine din interacțiunea cu cei din jur. Sună un prieten, vezi ce mai face. Urcă pe un munte sau ieși din casă la soare la o plimbare de grup, joacă un sport de echipă. 

Interacționează cu familia, petreceți timp plăcut împreună, comunicați provocările și le veți înjumătăți greutatea și sărbătoriți reușitele, că bucuria se va multiplica. Mergeți și interacționați cel puțin într-o comunitate de oameni și faceți o faptă bună pentru cineva când vi se ivește ocazia.