Echilibru

Tu respecți legile? Cel mai probabil pe cele făcute de om, încerci. Ba chiar poate ai descoperit că pe unele le poți ocoli și să scapi ”nepedepsit”. 

Există totuși în realitatea noastră legi fundamentale pe care, dacă noi avem aroganța să le încălcăm, nu prea scăpăm nepedepsiți?

Îmi permit să vă ofer spre dezbatere una singură. Există oare această lege? Funcționează ea așa?

”Legea echilibrului” poate fi definită ca: orice lucru este în vibrație în jurul unui centru (punct zero), iar amplitudinea, frecvența și forța vibrației sale îi definesc starea și existența.

 Mergem în parc cu copilul să îl dăm în leagăn. Dacă amplitudinea cu care ridicăm leagănul este prea mare atunci copilul simte disconfort și plânge. La fel dacă frecvența sau forța cu care noi manipulăm leagănul sunt prea lente sau prea puternice, copilul simte disconfort și plânge. 

Este musai să găsim un echilibru ”perfect” (pe care de multe ori îl simțim) între amplitudinea, frecvența și forța cu care împingem leagănul copilului în așa fel încât el să se bucure de experiență cu toată voioșenia de care dă dovadă. Iar acea voioșenie a lui ne umple pe noi de împlinire și sens.

Ce s-ar întâmpla cu copilul dacă noi am folosi toată forța în a împinge leagănul? Dacă noi am legăna cu o frecvență maximă? Dacă amplitudinea ar fi forțată până s-ar da leagănul peste cap?

Și totuși, parcă o parte din noi forțează aceste limite uitând de căutarea vibrației perfecte. Motorul mașinii noastre cedează rapid (dar și ce satisfacție ne oferă!) când îl turăm la maxim și mașina ruginește mai repede dacă nu e folosită. O folosim optim, mașina  are viață lungă și ne e de folos în tot acest timp. 

Când și voi simțiți stres poate înseamnă că forța, frecvența sau amplitudinea cu care vă trăiți viața forțează limitele trupului și ale minții. (ba chiar poate ale sufletului) ”Ori stați prea mult în pat, ori prea puțin”… 

Vă recomand un exercițiu ușor de a căuta mai bine direcționat echilibrul. Împărțiți viața în 3: viața în care lucrați, cea în care relaționați și cea în care vă odihniți. Un semnal al dezechilibrului este când nu vă puteți odihni sau nu reușiți să o faceți. Poate chiar nu vreți, pentru că vorba aceea: ”chiar nu vă permiteți”. 

De cele mai multe ori acest semnal spune despre dumneavoastră că și în relația  cu ceea ce faceți sau cea cu semenii există dezechilibru. 

Unii dintre noi stau prea mult la muncă pentru a nu merge acasă pentru că acasă simt dezechilibru. Unii nu vor să meargă la muncă pentru că acolo e dezechilibru. Unii vor să bea puțin mai mult alcool pentru a uita de dezechilibru. Unii suntem năpădiți de gânduri din toate direcțile de nu putem dormi noaptea. 

Opriți-vă puțin și priviți forța, frecvența și amplitudinea vieții dumneavoastră. Găsiți-i rezonanța perfectă și veți trăi mai voios, ba chiar mai mult. Începeți să cautați acolo unde știți deja că nu e armonie. Când vă regăsiți, împingeți leagănul vieții așa de bine încât să vă fie voios copilul din dumneavoastră și o dată cu el să vină soarele parcă pentru toată lumea.

 Și totuși, la final, mă mai întreb: dar nu din dezechilibru se nasc cele mai mari realizări ale omului? Prin forțarea limitelelor? Da, unii dintre noi spun că uneori merită riscul. 

Merită?

psiholog Laurențiu BRATU